joi , 20 ianuarie 2022 9:00 pm
Iasi booked.net
-1°C

URSULEȚII DE PLUȘ RO-MD

S-a dat startul proiectului transnațional ”URSULEȚII DE PLUȘ RO-MD”, prin activitatea Ursulețul învață fără frică, derulată de cele 2 instituții partenere, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași și Instituția Publică Gimnaziul ”Ion Creangă” din Republica Moldova, potrivit bunadimineataiasi.ro.

Proiectul se desfășoară cu scopul de a sprijini transferul și implementarea de practici inovatoare în educație, facilitând schimbul de experiențe de învățare la nivel european și oferind posibilitatea instituțiilor partenere din Republica Moldova și România să colaboreze la nivel transnațional. Profesorii coordonatori – Floricica Morariu și Costina Macovei de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași și Diana Rotari de la Instituția Publică Gimnaziul ”Ion Creangă” din Republica Moldova au demarat pe 9 noiembrie 2020 activitățile online de inter-cunoaștere între elevii celor 2 școli.

Ursulețul de pluș Bucurel va călători peste Prut și va studia la o Instituția Publică Gimnaziul ”Ion Creangă” din Țarigrad, Republica Moldova timp de 3 săptămâni, după care se va întoarce acasă cu multe impresii și cunoștințe noi. Copiii vor face o agendă personalizată, iar pe prima pagină vor redacta o scrisoare în numele ursulețului adresată elevilor de la scoala parteneră.

Deși este o perioadă de încercări, copiii au făcut cunoștință cu elevii de peste Prut, au schimbat impresii și au prezentat unii altora ursuleții pregătiți pentru călătorie. Când ambii ursuleți vor ajunge la destinație, elevii celor două instituții se vor intâlni din nou pentru a povesti despre drumul parcurs. Timp de 3 săptămâni ursulețul Bucurel, va merge la toate lecțiile împreună cu elevii din instituția parteneră și va învăța alături de elevi.

Recomandări

Situația cazurilor de Covid 19 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași

Zona roșie Covid a Spitalului de Copii din Iași s-a aglomerat, după ce numărul copiilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *