miercuri , 26 iunie 2019 11:59 am
Iasi booked.net
-1°C

Gala SFR cheamă ieșenii pe covorul roșu, alături de Florin Piersic. Marele actor a ajuns la Iași

Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) invită ieșenii la Gala din 12 iunie, ce marchează un deceniu de festival la Iași, dedicat în exclusivitate filmului românesc. Florin Piersic este invitatul special al serii și va deveni Cetățean de Onoare, în fața a mii de ieșeni.

Invitatul Florin Piersic, alături de care vor fi invitații cărora li s-au dedicat edițiile anterioare ale SFR. La inițiativa echipei festivalului, Maestrul va deveni Cetățean de Onoare și va primi titlul de la Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, alături de Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Cinematografic SFR, care a și semnat motivația pentru acordarea titlului.

Gala va începe la ora 20.30, în Piața Unirii din Iași, unde va fi instalat marele ecran pentru întreaga Retrospectivă Florin Piersic, ce se va desfășura până duminică, 16 iunie.

Cele mai importante momente ale zilei și serii de Gală SFR 10 – 12 iunie 2019

ROMFILATELIA – va fi lansată o ediție specială de plicuri și timbre, dedicate unui deceniu de Festival SFR.

The Wall of Fame – primul de acest fel, realizat de către un hotel, pentru valorile românești autentice. Florin Piersic va primi prima stea dintre cele cinci. Proiectul este unul de lungă durată și își propune să aducă la un loc cele mai importante cinci personalități din societatea românească.

Reverență prin Fotografie – Expoziția de Fotografie de la Ateneul din Iași în onoarea lui Florin Piersic. Galeria Regală găzduiește expoziția cu cele mai importante momente din viața actorului.

Covor roșu – de la ora 20.30, publicul este invitat să participe la o sesiune de autografe și fotografii pe covorul roșu din Piața Unirii din Iași.

Premiul Institutului Cultural Român (ICR) pentru Florin Piersic. Pentru a cincea ediție, ICR oferă Premiul de Excelență pentru invitatul special al SFR.

Cetățean de Onoare – la inițiativa SFR, Primăria Municipiului Iași îi acordă Maestrului Florin Piersic titlul de Cetățean de Onoare al orașului Iași.

Andra Botez – va avea un recital de bun venit pentru Florin Piersic și invitații Galei SFR 10, la Cafeneaua Piața Unirii.

Imn – SFR lansează un imn, realizat în totalitate din frânturi audio din filme românești, cu vocea lui Florin Piersic. Realizator: Alex Golunga.

Cupluri de film – poveștile de dragoste care au început cu un film sunt sărbătorite la Gala SFR 10. Tricourile personalizate și onoarea de a sta pe scenă, povestind momentul filmic – acesta este cadoul SFR pentru cei îndrăgostiți de film, la zece ani.

Filmul preferat al lui Florin Piersic – Parașutiștii va fi proiectat în seara de 12 iunie, fiind unul dintre filmele de suflet ale actorului.

 

Recomandări

Esplanada din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” va fi reabilitată și modernizată (FOTO)

Esplanada din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” va fi reabilitată și modernizată,  dintr-o necesitate cerută de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *