sâmbătă , 21 septembrie 2019 5:25 pm
Iasi booked.net
-1°C

Sănătatea ieșenilor pusă grav în pericol de directorul adjunct GABORAN?!

O serie de acuzații grave sunt aduse directorului adjunct al DSVSA-ului Iași. O anchetă ridică în aer județul!

Pe mailul redacției noastre am primit o întreagă listă de acuzații aduse asupra celui ce ar trebui să vegheze asupra sănătății alimenare a cetățenilor ieșenilor. Ținând cont de infomațiile primite, echipa InfoIași va efectua o serie de investigații cu scopul de a clarifica situația. De asemenea, în cursul zilei de astăzi vom încerca să obținem un punct de vedere din partea celui acuzat.

Redăm mai jos mesajul:

Un director din Iași prosperă de pe urma unor înțelegeri dubioase cu diverși afaceriști, fără să-i pese de autorități. Deși a fost considerat incompatibil de ANI, continuă să se folosească de prerogativele funcției deținute pentru a-și proteja afacerile familiei.

Îngrijorător este faptul că, prin deciziile sale, pe piața ieșeană se comercializează alimente de calitate îndoielnică, deși chiar el are în sarcină preîntâmpinarea unor astfel de situații.

De curând, autoritățile statului au extins verificările în ceea ce-i privește pe unii funcționari publici situați la cârma unor instituții deconcentrate din Iași, care, deși ridică lunar salarii pentru care oamenii de rând muncesc în medie o jumătate de an, sunt bănuiți că-și rotunjesc veniturile consiliind diferiți investitori cum să ocolească legislația românească pentru a-și dezvolta afacerile.

Una dintre aceste instituții este Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Iași care-l are ca director adjunct pe nimeni altul decât IOAN VASILE GABORAN, un personaj influent în rețeaua veterinară ieșeană, despre care se vorbește că l-ar avea la degetul mic pe șeful său direct, GABI CIOBANU.

După ce Agenția Națională de Integritate a lăsat-o mai moale cu verificarea lui GABORAN pentru că a semnat documente oficiale ale DSVSA Iași în legătură cu firma soției sale, MARAMOLD COMPANY SRL, concesionară a serviciilor veterinare pe comuna Todirești și deținătoare a mai multor farmacii în Iași și Pașcani, în luna februari e a venit rândul Camerei de Conturi Iași să intre pe fir la DSVSA.

Inspectorii fiscali au vizat, printre altele, deconturile efectuate în ultimii ani pentru acțiunile sanitare veterinare derulate la circumscripțiile de la Todirești și Oțeleni, aceasta din urmă fiind concesionată de soția altui personaj din DSVSA, PETRU OPRIȘ, șeful serviciului ce controlează și coordonează activitatea circumscripțiilor veterinare din județul Iași.

Interesant este că în ultimii 10 ani niciun inspector al DSVSA Iași nu a controlat activitatea celor două circumscripții, poate pentru că aceștia nu vor să se pună rău cu cei doi mahări. Și tot cert este că în deconturile depuse pentru circumscripția de la Todirești continuă să apară în prezent ovine și bovine cu vârste imposibile. Ele sunt păstrate în evidențele informatice pentru rotunjirea veniturilor. E o vorbă: cu cât ai un număr mai mare de animale în circumscripție, cu atât deconturile acțiunilor sanitare veterinare sunt mai mari.

Rămâne de văzut care vor fi urmările controlului Camerei de Conturi la DSVSA Iași

În eventualitatea în care IOAN VASILE GABORAN ar fi îndepărtat de la conducerea instituției veterinare ieșene, cel mai mult vor avea afaceriștii din zona Pașcani și nu numai, întrucât aceștia au știut la cine să apeleze pentru obținerea rapidă a avizelor și autorizațiilor veterinare.

Au fost numeroase situațiile în care directorul adjunct a predat unor subordonați obedienți dosarele de autorizare/ reautorizare a unor firme, solicitând ca avizele/ autorizațiile să fie eliberate în regim de urgență, uneori chiar în aceeași zi, fără să fie respectate reglementările veterinare în vigoare. RADU POPA, un tânăr doctor brăilean, care a ajuns de pe băncile facultății direct la DSVSA Iași prin concurs onest și nu prin coincidența faptului că este nepotul directorului DSVSA Brăila, este unul din acei subordonați care îndeplinește poruncile lui IOAN VASILE GABORAN, eliberând chiar în aceeași zi documentele de avizare pentru firmele pășcănene CAPRICIU AND SRL, IUNIBOB COMPANY SRL și MAESTRO IMPEX SRL. În aceeași manieră a fost autorizat un agent economic care administra o florărie să vândă produse alimentare cu ocazia Sărbătorilor Iașiului, de Sfânta Parascheva.

Legislația prevede în astfel de situații că ulterior înregistrării dosarelor de autorizare, trebuie efectuate inspecții la punctele de lucru ce necesită autorizare, după care se întocmesc referatele de conformitate care stau șa baza eliberării autorizațiilor. Prin intervențiile directorului adjunct, aceste activități nu au mai fost întreprinse sau au fost efectuate normal.

 Sănătatea ieșenilor pusă grav în pericol de directorul adjunct GABORAN

Însă cireașa de pe tort o reprezintă sprijinirea de către IOAN VASILE GABORAN a unui agent economic să importe din Federația Rusă și să comercializeze în județul Iași diferite sortimente de pește congelat.

La începutul anului 2018, directorul adjunct al DSVSA Iași a completat personal o cerere în numele lui VASILE HAȘ, patronul firmei ROVANI COM SRL din Roman, județul Neamț, pentru autorizarea unui punct de lucru în Iași, un spațiu frigorific închiriat de la SC FRIGOSTAR SRL, în care se desfășoară activitățile specifice codului CAEN 4638 – Comerț cu ridicata specializat al altor alimente inclusiv pește, crustacee și moluște.

Totodată, mahărul din DSVSA Iași i-afurnizat lui VASILE HAȘ o listă cu agenți economici din Rep. Moldova, agreați la nivelul UE, prin intermediul cărora să poată derula importurile din Federația Rusă.

Ulterior, DSVSA Iași a eliberat autorizația sanitară veterinară nr. VA 2324 pentru activități privind “recepția produselor de origine animală și non-animală cu și fără regim termic, provenite din unități înregistrate/ autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor de pe teritoriul național, depozitarea și livrarea acestora către alte unități de vânzare cu amănuntul sau direct consumatorului final (pește și produse din pește)”, fiind semnată (ca în multe alte situații) de IOAN VASILE GABORAN în locul lui GABRIEL CIOBANU, deși acesta era prezent în obișnuita letargie la serviciu.

Pe parcursul anului trecut, VASILE HAȘ a derulat o serie de importuri de pește congelat însă, în multe situații, intrarea mărfurilor în țară s-a derulat prin Vama Siret din județul Suceava, având ca destinație declarată punctul de lucru din Iași.

Conform reglementărilor, mărfurile importate trebuiau verificate din punct de vedere sanitar veterinar de către inspectorii DSVSA Iași la adresa de destinație declarată în documentele vamale, însă produsele alimentare nu au mai fost controlate întrucât din vamă acestea au fost transportate direct spre valorificare en-detail.

Un exemplu concludent este un import de circa 1000 kg de pește efectuat în luna septembrie a anului trecut, care avea ca destinație declarată în vamă depozitul FRIGOSTAR SRL, însă marfa nu a trecut prin depozit, nu a fost controlată sanitar veterinar, ci a fost livrată direct beneficiarilor.

Pentru mușamalizare, IOAN VASILE GABORAN i-a solicitat lui CĂTĂLIN COSTIN, administratorul firmei FRIGOSTAR SRL să înregistreze fictiv sosirea transportului de pește în spațiul frigorific închiriat de firma ROVANI COM SRL, iar un angajat al depozitului a transmis reprezentanților DSVSA Iași să înregistreze importul în sistemul informatic TRACES, întrucât “GABORAN știa despre ce a fost vorba”.

Pe la colțuri se mai vorbește că adjunctul de la DSVSA Iași împarte cu VASILE HAȘ profitul de pe urma importului și distribuției de pește congelat, întrucât și-a autorizat pentru transportul de produse alimentare o autoutilitară înmatriculată pe firma MARAMOLD COMPANY SRL, iar noile sale investiții în imobiliare necesită lichidități.

 

Recomandări

Ieșenii sunt așteptați astăzi la ecologizare. Mai multe zone ale Iașului vor fi curățate

Ieșenii sunt așteptați sâmbătă dimineața să ecologizeze mai multe zone ale Iașului. În data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *