O nouă metodă de analizare a imaginilor obţinute cu ajutorul computerului tomograf poate anticipa care pacienţi riscă un atac de cord, cu ani de zile înainte ca acesta să aibă loc, potrivit unor cercetători citaţi de Reuters.
Tehnologia, dezvoltată de echipe de la Oxford University şi institute de cercetări din Germania şi Statele Unite, foloseşte algoritmi pentru a analiza grăsimea depusă pe arterele coronare identificată cu ajutorul tomografiilor, potrivit News.ro.
Grăsimea se modifică atunci când arterele sunt inflamate, devenind un sistem de alarmare timpurie pentru 30% dintre atacurile de cord.
”Dacă este identificată inflamaţia din arterele coronare, atunci poţi spune care artere vor provoca infarcturi”, a declarat Charalambos Antoniades, profesor în medicinaăcardiovasculară la Oxford.
”Cu această tehnologie nouă putem afla acest lucru analizând tomografiile”, a spus profesorul.
Majoritatea atacurilor de cord sunt provocate de acumularea depunerilor de grăsime pe pereţii arterelor coronare, care întrerup circulaţia sângelui.
În prezent, tomografiile arată medicilor dacă arterele sunt îngustate de aceste acumulări de grăsime.
Cu ajutorul noii tehnologii, pentru care cercetătorii speră să obţină acordul autorităţilor de reglementare din Europa şi SUA în decurs de un an, medicii vor putea să afle care artere riscă să se îngusteze.
”Putem spune că arterele sunt inflamate şi se vor îngusta în următorii cinci ani. Aşa că un pacient poate lua măsuri preventive pentru a evita formarea plăcilor”, a arătat Antoniades.
Boala cardiacă şi atacul vascular cerebral sunt cele mai mari două cauze de deces la nivel mondial.
”Chiar dacă nu am estimat numărul exact al atacurilor de cord pe care le putem preveni, putem identifica cel puţin 20%-30% dintre persoane înainte ca acestea să aibă unul”, a spus profesorul.
O companie desprinsă din Oxford University dezvoltă în prezent un serviciu de analiză a rezultatelor investigaţiilor cu computerul tomograf la nivel mondial, în aproximativ 24 de ore.
Rezultatul cercetărilor a fost publicat la sfârşitul lunii august în revista medicală The Lancet.