Întrucât temperaturile sunt caniculare în această perioadă, primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei. Totodată, primarul a cerut direcțiilor și societăților comerciale subordonate să completeze acest plan cu unele măsuri punctuale pe care să le aplice de urgență.
Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) identifică și monitorizează telefonic persoanele defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de caniculă (persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă / fără adăpost, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc.). Numărul persoanelor monitorizate este de aproximativ 2.000.
Reprezentanții DAS achiziționează produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate (apă minerală și fructe). Distribuirea către persoanele defavorizate aflate în evidenţă se face la domiciliul acestora, la cerere. În plus, angajații DAS pot acorda sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază și medicamentelor, în funcţie de solicitările înregistrate, plata produselor fiind suportată de beneficiar.
Nu în cele din urmă, DAS asigură toate condițiile necesare depășirii caniculei beneficiarilor din centrele de zi și rezidențiale.
În perioadele de cod roșu Direcția de Sănătate Publică Iași va asigura cadre medicale specializate în puncte de prim ajutor din oraș, printre care numeroase farmacii. Lista acestora este disponibilă aici: https://tinyurl.com/mrtedpus
În zilele cu cod portocaliu la aceste puncte se asigură distribuirea apei potabile. În zilele cu cod roșu se activează punctele de prim ajutor și de distribuire a apei potabile.
Și SC Compania de Transport Public (CTP) SA vine în sprijinul călătorilor în zilele caniculare. Astfel, la toate capetele de linie angajații instituției distribuie pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare.
De asemenea, echipele CTP vor monitoriza permanent mijloacele de transport în comun în vederea preluării persoanelor care necesită sprijin şi asistenţă medicală.
Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în stații în așteptarea unor mijloace de transport public să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.
Alte măsuri incluse în planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei sunt:
Societăţile furnizoare de utilităţi publice trebuie să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă.
SC ApaVital SA Iaşi trebuie să asigure buna funcționare a cişmelelor (fântânilor stradale).
SC ApaVital SA Iaşi va asigura distribuția apei potabile în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut / secat.
Salubris SA va crește ritmul de ridicare a gunoiului menajer în zilele cu temperaturi ridicate.
Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală Iași vor suplimenta numărul de agenţi ai patrulelor pe timp de noapte.
Poliția Locală va intensifica verificările în zonele de agrement împădurite (Ciric, C. A. Rosetti) pentru a preveni apariția incendiilor.
Agenţii de la Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală vor spori măsurile pentru îndrumarea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost spre adăposturi.
SC Servicii Publice SA va asigura buna funcționare a cișmelelor existente în cimitire.
Salubris SA va crește frecvența de udare a principalelor artere și altor străzi intens circulate din municipiu în intervalele orare recomandate.
Vor fi intensificate controalele în pieţe şi la comercianţii stradali de produse alimentare perisabile.
Primăria Municipiului Iași face apel și la organizațiile neguvernamentale să se implice în supravegherea persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor cronici, bătrânilor, precum şi a persoanelor cu venituri reduse.
Primăria Municipiului Iași și Direcția de Asistență Socială vor continua să sprijine persoanele vulnerabile pe perioada caniculei (și nu numai) și fac următoarele recomandări pentru toți cetățenii:
•Deplasările să fie făcute în primele ore ale dimineții.
•Evitarea aglomerațiilor.
•Evitarea expunerii la soare și a efortului intens între orele 11:00 și 18:00.
•Purtarea hainelor lejere, a pălăriilor și ochelarilor de soare.
•Consumul a cel puțin 1,5 – 2 litri de lichide pe zi.
•Consumarea de fructe și legume.
•Evitarea băuturilor cu zahăr sau cofeină.
•Evitarea băuturilor alcoolice.
•Menținerea legăturilor cu cei vârstnici.
•Evitarea lăsării copiilor sau animalelor de companie singuri în autoturisme.
•Solicitarea sfatului medicului de familie la cel mai mic semn de suferință.


