joi , 13 august 2020 11:39 pm
Iasi booked.net
-1°C

Conferințele Centenarului: „Iașul Centenar” şi literatura lui

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași continuă seria de conferințe din cadrul Proiectului Ciclul de Conferințe Centenar”, aprobat și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) prin Programul Centenar, în comuna Răducăneni (județul Iași).

Conferința susținută de lect. univ. dr. Livia Iacob de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are titlul „Iașul Centenar” şi literatura lui și va avea loc marți, 9 octombrie 2018, începând cu ora 11.00, la Biblioteca Publică „Radu Rosetti” din comuna Răducăneni. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Comunei Răducăneni.

^

Conferinţa aduce în faţa celor interesaţi câteva momente interesante şi spectaculoase din istoria literaturii române în care oraşul Iaşi a reprezentat unul dintre subiectele favorite de inspiraţie ale scriitorilor moldavi şi nu numai. Atracţia magnetică pe care oraşul celor şapte coline a exercitat-o asupra unor autori precum Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga, regina Maria a României, dar şi Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, G. Călinescu sau Mircea Eliade se explică şi prin substratul geopolitic atât de important ieri, ca şi astăzi, dar şi prin valenţele culturale şi farmecul nostalgic al locurilor sale misterioase. Conferinţa de faţă este aşadar o invitaţie la o plimbare literară prin Iaşul de odinioară şi din prezent.

reclama adnow

Recomandări

Program de furnizare a apei în localitatea Bohotin

În vederea refacerii rezervelor de apă potabilă în rezervorul Bohotin, de 150 mc capacitate, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *