marți , 18 ianuarie 2022 4:30 pm
Iasi booked.net
-1°C

Vreme deosebit de frumoasă în următoarele zile

Soarele va încălzi atmosfera deosebit de mult în zonele înalte din vest. Acolo, pe creste, ar putea fi temperaturi chiar mai mari decât cele din Capitală, de exemplu.

 

Meteorologii anunţă un puseu de primăvară în următoarele zile, inclusiv la începutul săptămânii viitoare. Practic, duminică şi luni, vor fi peste 10 grade Celsius în special în sudul ţării, dar maximele vor fi pozitive peste tot. Se vor încălzi şi nopţile. Marţi spre dimineaţă, temperaturile nu vor mai coborî sub minus 2 grade Celsius. La început de weekend, vor fi înnorări persistente în est şi sud-est, apoi, duminică seara şi luni, va ploua din loc în loc în vest, nord şi centru. La altitudini mai mari, va ninge sau va fi lapoviţă şi poate apărea polei, iar vântul se va intensifica, informează Digi24.

La munte va fi atmosferă de primăvară până la finalul săptămânii. Soarele va fi generos, iar temperaturile vor tinde spre 10 grade mai ales în staţiunile din vest. Şanse mari să apară fulgii de zăpadă vor fi duminică noaptea, în timp ce luni, alături de ninsori va fi şi lapoviţă, motiv pentru care poate apărea poleiul. Totodată se va intensifica vântul, în special pe creste.

Recomandări

Polițiștii rutieri ieșeni transmit recomandări conducătorilor auto

Având în vedere condițiile meteo existente, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să circule cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *