joi , 2 decembrie 2021 10:10 am
Iasi booked.net
-1°C

Viorica Dăncilă îl provoacă pe Klaus Iohannis la o dezbatere publică

Viorica Dăncilă l-a provocat pe Klaus Iohannis la o dezbatere publică înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2019.

Ieri, în urma primului tur al alegerilor, Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis au reuşit să obţină cele mai multe voturi, astfel că cei doi se vor lupta în turul II, organizat pe 24 noiembrie.

La sfârşitul contorizării tuturor voturilor, atât cele din ţară, cât şi cele din diaspora, Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc cu 37,79% dintre voturi.

Pe locul al doilea, Viorica Dăncilă a obţinut 22,32% dintre voturi.

Prezenţa la urne, în primul tur al alegerilor prezidenţiale 2019, potrivit Biroului Electoral Central (BEC) a fost de 47,66%.

Astfel, 8.683.688 de români au mers la vot în ţară, iar alţi 675.348 au votat în secţiile de votare din întreaga lume.

După ce a reuşit să ajungă în turul II al alegerilor prezidenţiale, surclasându-l pe candidatul USR-Plus, Dan Barna, care a obţinut doar 14.95% din voturi, Viorica Dăncilă a lansat o provocare pentru Iohannis.

Drept urmare, echipa de campanie a Vioricăi Dăncilă urmează să redacteze o scrisoare ce urmează a fi trimisă echipei lui Klaus Iohannis pentru o dezbatere publică.

„Trebuie să spunem ce am făcut, Klaus Iohannis să spună ce a făcut în cei cinci ani de mandat, eu să spun ce am făcut în cei 1 an şi 9 luni de mandat, şi ce avem de gând să facem pentru români. Domnul Iohannis se adresează doar PNL, celor care au galben în inimă să spun aşa.

Important pentru mine este să nu duc lupta împotriva unui partid, cum face Klaus Iohannis, ci în numele tuturor românilor, în numele celor care cred că trebuie să înlocuim dezbinarea cu unitatea”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de DC News.

Recomandări

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională: „Nu vom reuși să stopăm această criză sanitară fără solidaritate și unitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Palatul Cotroceni, că „ziua de 1 Decembrie este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *