În urmă cu o săptămână, presedintele Consiliului Judetean Iași, Costel ALEXE, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru modernizarea Lotului 3 din obiectivul Axa Rutiera Strategică 1 Iași – Suceava.
”După un drum anevoios, cu multe contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și plângeri care au fost soluționate de Curtea de Apel Iași, am reușit să semnăm de curând contractul de execuție a Lotului 3 și am intrat într-un ritm accelerat pentru a începe lucrul la ultimii 40 de km din Axa Iași-Suceava.
Prin acest Lot 3, vom moderniza drumuri județene de pe rază a cinci comune: DJ 281 de la Belcesti – Ceplenita – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinti – Lespezi. Urez mult succes constructorului, Asocierea Daroconstruct – Rutador, și subcontractantilor’’, a declarat la momentul respectiv presedintele CJ, Costel ALEXE.
În tot acest timp, mai mulți locuitori care tranzitează porțiunea de drum dintre satul Potângeni (comuna Movileni) și satul Mălăești (comuna Gropnița) se plâng de condițiile anevoioase la care sunt supuși zilnic.
Porțiunea dintre POTÂNGENI și MĂLĂEȘTI făcută doar pe un singur SENS
Potrivit mai multor sesizări primite pe mail-ul redacției ”Info Iași Online”, o parte din porțiunea Axei Iași – Suceava pare că a fost uitată de către constructori.
Astfel mai mulți cetățeni ne-am sesizat că porțiunea de drum dintre satul Potângeni (comuna Movileni) și satul Mălăești (comuna Gropnița) nu a fost complet asfaltată, acest lucru ducând zilnic la multe inconveninte.
”Circulăm pe un singur sens, ceea ce este de necrezut. Problema este că acest lucru se întâmplă pe o singură porțiune din lotul 1 al Axei Iași – Suceava. Suntem mâhniți să vedem lipsa de reacție atât a autorităților, cât și a constructurilor”, ne-a scris un cetățean.
Semaforul se deschide pe tip de ZI și se închide pe timp de NOAPTE
Potrivit unei filmări primite pe mail-ul redacției, se observă că semaforul care funcționează pe timp de zi, este închis manual de către doi indivizi.
Cetățenii din zonă ne-am declarat că acest lucru se întâmplă în fiecare seară, ceea ce poate duce la accidente fără precedent pe timp de noapte, având în vedere nesemnalizarea porțiunii de drum.
”Pe timp de zi există un semafor, pe timp de noapte vin băieții de la drumuri și îl inchid. Este de necrezut acest lucru, luând în calcul accidentele care pot avea loc din lipsa de observație a unora”, ne-a mai declarat un cetățean.
PLOAIA face prăpăd pe sensul NEASFALTAT
Ploaia a spălat practic balastul pus pe secțiunea de drum. În urma unor puhoaie de apă de zilele trecute, au rămas denivelări mari, șanțuri și cratere pline cu apă.
Reamintim că pentru județul Iași, execuția lucrărilor la Axa Rutieră Iași-Suceava a fost împărțită în trei loturi:
Lotul 1 – DJ 282 Limita Iași – Rediu – Movileni – Gropnița – DJ 281D, în lungime de 29,584 km;
Lotul 2 -DJ 281D de la Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița, și DJ 281B Coarnele Caprei – Belcești (DJ 281) în lungime de 22,001 km și
Lotul 3 – DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi în lungime de 40,610 km.
Lotul 3 din Axa strategică Iași – Suceava presupune modernizarea DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și modernizarea DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi, în lungime de 40,610 km, aproape jumătate din lungimea totală a traseului axei.
Proiectul „Regiunea Nord – Est – Axa rutieră strategică Iași – Suceava” este finanțat prin POR 2014-2020.