Vaslui: Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat de un minor pe stradă

0
266

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat de un minor pe o stradă din municipiul Vaslui, la faţa locului fiind solicitat un echipaj SMURD.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, evenimentul s-a petrecut în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi minori.

„În incident au fost implicaţi doi minori. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi urmează să fie expertizată medical, iar presupusul autor a fost condus la audieri”, a declarat  responsabilul cu relaţiile mass-media din cadrul IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs incidentul. În funcţie de rezultatul expertizei medicale, urmează să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.