Universitatea „cocalarilor“! N-ai să crezi ce mașini bengoase au putut fi văzute la Agronomie (FOTO)

Date:

Opulență și prost gust, este observația făcută de o ieșeancă pe pagina sa de socializare, după o plimbare pe dealul Copoului. Mai precis, în față la Agronomie, unde erau parcate pe trotuare sau aiurea limuzine care mai de care mai luxoase.

Trotuare blocate de mașini scumpe pe o parte și pe alta a Universității Agronomice „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi.

Pietonii abia s-au putut strecura ieri printre șirurile de limuzine și, mai ales jeep-uri ultrascumpe, parcate ostentativ pe ambele părți ale Aleii Sadoveanu, de la Rond și până departe, dincolo de corpul Facultății de Medicină Veterinară.

„Presupun că la Universitatea Agronomică se desfășoară, în aceste zile, un mare festival al cocalarilor… Desigur, un banner agățat pe frontonul instituției ne sugerează că ar fi vorba despre o întâlnire profesională, dar, judecând după ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, eu îmi permit să-mi dau cu presupusul… Păi niște mari specialiști, niște oameni cu carte… ar trebui să aibă și bun simț. Asta nu se reiese din imaginea înfiorătoare a celor două șiruri de limuzine și, mai ales jeep-uri ultrascumpe, parcate ostentativ pe ambele părți ale Aleii Sadoveanu, de la Rond și până departe, dincolo de corpul Facultății de Medicină veterinară… Majoritatea, urcate direct pe trotuar,… că abia te poți strecura pe lângă ele fără să cobori pe carosabil.

În timp ce făceam câteva poze, m-a abordat un individ cu o mutră acră: „De ce fotografiați?” „Da’ de ce mă întrebați?” „Noi asigurăm paza.” „Foarte bine, zic, păziți-le! Eu mă gândesc să invit poliția ca să-i amendeze pe nesimțiții care au parcat pe trotuar… Că ăștia au și de unde plăti…” Omu’ n-avea nici un fel de uniformă ori ecuson… Nici nu cred că era vreun responsabil al Universității. Era, mai degrabă, vreunul dintre șoferii belferilor care veniseră la „festival”. Nu mi-am pus mintea cu el… pentru că i-am citit privirea de cretin.

Ce să zic? Bine mai merge agricultura Patriei!… Am bănuiala că o parte dintre „monștrii” pe patru roți aparțineau unor „pricepuți” șefi de instituții guvernamentale, sosiți să dea lecții de bună gestionare a afacerilor agricole, de absorbție a fondurilor europene, de tralala…

Mie mi se pare o paradă sfidătoare a prostiei, a mârlaniei… Să demonstrezi că ești un mare profesionist arătând, printre alte „argumente”, o mașină „de neam prost”…”, scrie ieșeanca Cornelia Apetroaie pe pagina personală de Facebook.

3 COMENTARII

  1. Dacă cea care a scris această postare ar fi citit și bannerul afișat pe universitate, data în mod special, ar fi observat că mașinile, inclusiv cei veniți cu ele nu ai nici o legătură cu concursul respectiv, ce are loc săptămâna viitoare.
    Lipsa locurilor de parcare din zonă crează astfel de situații neplăcute când mașinile sunt parcate pe trotuare.

  2. Sambata se desfasoara programul de invatamant la distanta. Agronomia e plina de studenti la ID. Lipsa locurilor de parcare in zona creaza aceste situatii, mai ales ca parcarea din spatele caminelor este blocata din cauza unor lucrari.

    Nu poti numi cocalari niste studenti care vin sa invete. Majoritatea „cocalarilor” au masini scumpe deoarece sunt proprietari de afaceri agricole respectiv horticole. Sunt masini obtinute prin munca agricola.

    Acesti „cocalari” rup din timpul lor ca sa poata sa obtina o diploma de inginer. Obtinand aceasta diploma isi pot dezvolta ferma.

    Acesti „cocalari” creaza o mtitudine de locuri de munca si produc.

    Acesti „cocalari” platesc impozite si taxe pe teren, tractoare, profit, etc.

    Nu… nu sunt unul din cei care au parcat dar sunt un student la agronomie. Frecventez cursurile de zi. Stiu ce inseamna agronomia si imi permit sa le iau apararea.

    Si… sa fim seriosi! Loc pentru pietoni ramane! De 4 ani studiez in zona aia si nu a trebuit niciodata sa merg pe partea carosabila.

  3. daca ne-ar lasa sa intram cu masinile in parcarile din campus si lumea tot pe trotuar ar parca, atunci ar fi o problema. nu sa tina barierele inchise si de nevoie iti lasi masina unde poti ca sa ajungi la ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Descoperă Tramvaiul Iepurilă în ediția aniversară de 10 ani

Compania de Transport Public, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași,...

Concert extraordinar susținut de cei 3 Tenori Ieșeni la Palatul Culturii din Iași

Pe 30 mai, începând cu ora 18:30, cei 3...

Un pas mare pentru proiectul Trenului Metropolitan

Joi, 25 aprilie, a fost prezentat conceptul, traseul și...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...