vineri , 20 septembrie 2019 11:26 pm
Iasi booked.net
-1°C

Unitățile de învățământ din județ, pregătite pentru începerea anului școlar

A mai rămas puțin timp până la deschiderea noului an școlar, iar unitățile de învățământ de pe raza județului Iași sunt verificate.

Prin ordin al prefectului au fost constituite trei comisii mixte care și-au început activitatea în data de 9 august și urmează să finalizeze verificările în data de 2 septembrie. Comisiile mixte sunt formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Direcției de Sănătate Publică, sub coordonarea reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean.

Deplasările la unitățile de învățământ din județ vizează verificarea modului în care este asigurată protecția școlilor și grădinițelor, precum și stadiul pregătirilor pentru începerea noului an școlar, existența autorizațiilor de funcționare și de securitate la incendiu.

“La finalul verificărilor vom avea o imagine clară a fiecărei unități de învățământ, problemele sesizate, dar și măsurile dispuse pentru remedierea lor, astfel încât, la data de 9 septembrie copiii ieșeni să poată începe anul școlar în condiții civilizate”, conchide prefectul Marian Șerbescu.

Recomandări

Semnal de alarmă al sindicatelor din Educaţie: Şcoala nu este ring de box!

Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret cere formarea unui grup de lucru care să vină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *