Un tânăr în vârstă de 24 de ani și-a pierdut viața într-un accident de mașină, deși se angajase regulamentar într-o depășire.
Nefericitul eveniment a avut loc în localitate Humuleștii Noi din Târgu Neamț în această dimineață.
Din cercetările efectuate a reieșit că un taximetrist de 56 de ani, din Târgu-Neamț, nu s-ar fi asigurat la efectuarea un viraj la stânga pe un drum lăturalnic, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care era angajat regulamentar în depășirea acestuia. În urma coliziunii, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un copac, relatează Florin Tugui pe Radar Iasi.
La fața locului au ajuns echipaje de la Ambulanță care au transportat șoferul de taxi la spital, având nevoie de îngrijiri medicale. Din păcate pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic. Impactul mașinii cu arborele a fost devastator.




