luni , 27 ianuarie 2020 10:57 pm
Iasi booked.net
-1°C

„Tramvaiul Libertății”, în Iași, de sâmbătă

Ieșenii sunt invitați la prezentarea publică a celui de-al cincisprezecelea mijloc de transport public personalizat tematic sub egida „Iași – orașul tramvaielor pictate” – „Tramvaiul Libertății”.

Proiectul aduce în prim-plan, prin limbaj grafic, Revoluția română din decembrie 1989, la 30 de ani de la înfăptuire. Compoziția grafică face trimitere la speranța de dobândire a libertății a românilor încătușați de regimul comunist și la cei care s-au sacrificat pentru această cauză. „Tramvaiul Libertății” are o semnificație aparte pentru ieșeni, punând în valoare momentul real al începerii revoluției, și anume, cel de pe 14 decembrie, la Iași.

Proiectul grafic este realizat de artistul Dan Perjovschi, recunoscut pe plan național și internațional pentru abordarea plastică neconvențională a unor teme sensibile precum regimul comunist sau Revoluția română din 1989.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 12:00, în rondul de tramvai din Târgu Cucu. Vernisajul va fi urmat de cursa inaugurală către Rond Copou și retur.

Recomandări

Primarul din Mogoșești-Siret a fost exclus din PNL

Biroul Politic Judeţean Iaşi al PNL s-a întrunit pentru a discuta problema primarului din Mogoşeşti-Siret, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *