Târgul de Crăciun se deschide în 15 noiembrie. Sibiul, împodobit pentru sărbătorile de iarnă, la 25 de grade

Date:

Ca de obicei, Crăciunul vine mai devreme la Sibiu. Anul acesta, Târgul de Crăciun va fi deschis în 15 noiembrie, la ora 19, evenimentul urmând să adune mii de spectatori, așa cum s-a întâmplat la fiecare ediție. Turiști din țară și străinătate au venit în număr mare de fiecare dată la inaugurarea Târgului de la Sibiu, comparat de unii cu „fratele” său de la Viena.

Potrivit tribuna.com, de altfel, împodobitul festiv al orașului a început deja de la jumătatea lunii octombrie, când temperaturile erau mai degrabă de vară.

„Iluminatul de sărbători pe principalele bulevarde va fi pus în funcţiune în preajma sărbătorilor de iarnă. În paralel, va începe şi montarea iluminatului de sărbători în centrul istoric, mai ales în Piaţa Mare, pentru a fi pregătit în 15 noiembrie, de inaugurarea Târgului de Crăciun”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Potrivit acesteia, iluminatul de sărbători este alcătuit din peste 600 de figurine luminoase pentru stâlpi, peste 2.500 de metri de ţurţuri şi perdele luminoase, mai mult de 5.000 de metri de şiruri luminoase, precum şi globuri şi ghirlande luminoase care vor împodobi bradul de Crăciun din Piaţa Mare.
Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, dr. h. c. Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană.
Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată.
Evenimentul este organizat de Asociația Events For Tourism și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Horia Constantinescu, şeful ANPC, răspuns la acuzaţiile lui Pescobar: ”Nu culoarea politcă a adus peste 136 de kilograme de produse în afara datei limită!”

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC),...

Noi investiții pentru turismul balnear, la Iași

Pacienții care vin pentru tratament în Stațiunea Nicolina au...

Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store, pe 26 octombrie, în ansamblul mixed-use Palas Iași

Palas Iași își completează portofoliul de branduri de modă...

Calitatea aerului în Județul Iași în luna august 2023

În luna august 2023, monitorizarea calității aerului de către...