miercuri , 28 octombrie 2020 6:05 am
Iasi booked.net
-1°C

Tânăr prins după ce, într-o singură noapte, a furat din două locuri

Un tânăr a fost reținut după ce, într-o singură noapte, a comis două furturi. După ce a sustras o bicicletă din curtea unui bărbat de 79 de ani, a spart un magazin de unde a luat bani, dar și produse alimentare.

„La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în noaptea de 22 spre 23 mai a.c., tânărul ar fi pătruns în locuință unui bărbat, de 79 de ani, din comuna Bivolari, iar fiind surprins de acesta, l-ar fi împins pentru a-și asigura scăparea, iar ulterior ar fi sustras o bicicletă din curte. De asemenea, în aceeași noaptea, ar fi pătruns într-o societate comercială, din comuna Bivolari, de unde ar fi sustras bani și produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.800 de lei”, au transmis polițiștii prin intermediul unui comunicat de presă.

Prejudiciul a fost recuperat parțial.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 23 mai a.c., tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 24 mai a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Oamenii legii continuă cercetările.

Recomandări

Tânăr afacerist din Iași – brand celebru în România!

Compania Misavan din Voinești, județul Iași, a devenit un brand celebru în toată România și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *