marți , 11 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Surprinzător: 3.700 de români au averi mai mari de 5 milioane de dolari

Peste 400 de români au devenit anul trecut multimilionari în dolari, ridicând la 3.700 numărul celor care au averi mai mari de 5 milioane de dolari chiar. Și vor fi aproape șase mii în următorii 5 ani, potrivit companiei de consultanţă Knight Frank.

 

În toată lumea sunt peste 2,5 milioane de oameni ale căror averi trec de 5 milioane de dolari. La vârful acestui clasament, 4.220 au active ce depășesc o jumătate de miliard de dolari, scrie Digi24.

România înregistrează însă valori nedorite când vine vorba de diferențele dintre cei cu venituri superioare și cei cu venituri inferioare. Problema nu pare a fi atât aceea că românii bogați câștigă mult, cât că cei săraci câștigă foarte puțin.

Potrivit Eurostat la capitolul venituri disponibile echivalente (veniturile ajustate cu numărul membrilor unei familii), România este după Bulgaria și Lituania una dintre țările cu cele mai mari inegalități a veniturilor din UE. Astfel România are un indice Gini de 34,7 (Bulgaria are 37), față de o medie a UE de 30.8 și o valoare a acestui indice de 24-27 în Slovacia, Slovenia, Cehia, Finlanda , țările nordice. Valoarea de 0 semnifică egalitatea absolută, iar cea de 100 inegalitatea absolută.

Recomandări

Și-a ascuns averea, dar nu a mai recuperat-o niciodată. Descoperire istorică în Israel

Un tezaur de monede de aur rare a fost descoperit în portul antic al Cezareei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *