miercuri , 20 iunie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Spitalul Regional de Urgență – ultimele avize pentru realizarea PUZ-ului, eliberate până la sfârșitul acestei săptămâni

Reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai Ministerului Sănătății au participat astăzi, la ședința de lucru organizată pentru realizarea Spitalul Regional de Urgență și au analizat împreună cu autoritățile locale si județene, precum și cu reprezentanți ai instituțiilor implicate în realizarea utilităților ce urmează să deservească unitatea medicală, stadiul actual al proiectului.

 

           

Au fost prezenți la Iași Martin Schriever, managerul de proiect desemnat de BEI, consultantul BEI, Johan Bayer, iar din partea Ministerului Sănătății au participat Gina Stan, specialist din cadrul Departamentului Monitorizare și Implementare Spitale Regionale și Eugenia Petrescu, expert Unitatea de Management a Proiectului. Participanții la discuții au vizitat amplasamentul de 120.000 de metri pătrați pe care va fi ridicat spitalul.

Până la finalul acestei săptămâni, vor fi eliberate și ultimele două avize necesare pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), cele de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și Agenția pentru Protecția Mediului. În aceste condiții, PUZ-ul poate fi depus spre avizare la Consiliul Județean, până la finalul lunii martie.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate detalii ce țin de realizarea căilor de acces, a rețelelor de apă și canalizare, dar și stabilirea unei locații potrivite pentru înființarea unui punct de aterizare pentru elicopterele SMURD.

Managerul de proiect din cadrul BEI, Martin Schriever, a precizat că este foarte important ca viitorul Spital Regional de Urgență să dispună de căi de acces proprii, fără ca acestea să se intersecteze sau să deservească și alte obiective care ar putea întârzia accesul ambulanțelor către unitatea medicală.

Spitalul Regional de Urgență va deservi toate județele Moldovei, urmând să dispună de 750 – 780 de paturi. Suma necesară pentru construirea unității medicale este de 150 – 200 de milioane de euro. Comisia Europeană va contribui cu 50 de milioane de euro, alte 50 de milioane de euro vor fi asigurate dintr-un credit contractat de Guvern la Banca Europeană pentru Investiţii, iar restul finanțării va fi asigurată de la bugetul de stat.

Participanții la discuții au făcut și o vizită la terenul pe care va fi construit Spitalul Regional de Urgență, anume 12 hectare în zona Moara de Vânt pe care Municipiul Iași, prin Hotărâre de Consiliu Local, le-a cedat Ministerului Sănătății.

Recomandări

Copil de 6 luni din Chișinău transportat cu elicopterul SMURD Iaşi la un spital din Bucureşti (VIDEO)

Un băiat de doar 6 luni a fost transportat zilele trecute din Chişinău cu un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *