joi , 29 octombrie 2020 3:56 pm
Iasi booked.net
-1°C

Suceava: Un învățător face greva foamei deoarece nu i se permite să țină cursurile online

Sorin Foca, un învățător de 55 de ani, de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Frătăuții Noi, a intrat miercuri în greva foamei în fața Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Dascălul care suferă de mai multe afecțiuni medicale, printre care diabet și hipertensiune arterială, este nemulțumit că oamenii din conducerea școlii unde predă i-au refuzat cererea de a ține cursurile online.

”Sincer să fiu, la comorbiditățile pe care le am și la igiena destul de precară din școală, îmi este teamă atât pentru mine, cât și pentru copii. Am vorbit cu părinții acestora și cei mai mulți au fost de acord să ținem cursurile online, chiar dacă nu avem mijloacele necesare pentru așa ceva. Cum s-a putut din martie până în iunie cred că se poate și acum”, a arătat Sorin Foca, relatează monitorulbt.ro.

Bărbatul, care este la catedră de 35 de ani, a mai precizat că sala de clasă în care predă nu permite rabatarea geamurilor, iar aerisirea interiorului, esențială pentru condițiile actuale, nu se poate realiza în condiții optime. În plus, Sorin Foca a spus că o parte din cei 17 elevi pe care îi are la clasa a III-a provin din comunitatea de romi, iar mulți dintre ei au revenit din străinătate fără a sta în izolare, ceea ce sporește riscul de transmitere a vreunei boli, inclusiv Covid-19.

Recomandări

Controale de amploare în Suceava. Doi miri, nevoiți să mute nunta în ultima zi

Au fost controale de amploare seara trecută în judeţul Suceava! Oamenii legii au verificat localurile, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *