Spitalul modular de la Lețcani, REDESCHIS cu întârziere! Au fost deja internați primii pacienți

Date:

Spitalul mobil de la Lețcani a început să primească din nou pacienți, după ce redeschiderea a fost amânată din cauza unor probleme cu instalația de oxigen. Primii cinci pacienți au fost transferați marți seara de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, potrivit managerului unității medicale dr. Florin Roșu.

Este vorba despre pacienţi cu forme medii ale COVID, care „nu necesită suport mare de oxigen și pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor”. Secția ATI, care va funcționa inițial cu șase paturi, încă nu a fost redeschisă.

„După finalizarea montării, umplerii și verificării bunei funcționalități a stocatorului de oxigen vom putea îngriji și pacienți în terapie intensivă. Pacienții vor trece prin triajul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva Iași, vor fi evaluați, consultați și vor fi direcționați spre Spitalul Modular. Am operaționalizat două saloane, în total 20 de pacienți”, a precizat medicul Florin Roșu.

Pentru îngrijirea pacienților de la secția exterioară de la Lețcani au fost detașați doi medici infecționiști, dintre care unul este șeful secției boli infecțioase a spitalului din Iași, un medic specialist ATI și două asistente-șefe, una pentru sectorul boli infecțioase și una pentru secția de terapie intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...