joi , 25 februarie 2021 6:26 pm
Iasi booked.net
-1°C

Spectacolele de teatru în mediul online-soluție pe termen scurt oferită de Andrei Apreotesei

Pandemia ne-a arătat cât suntem de vremelnici, a trebuit să găsim în noi resursele pentru a fi puternici, inventivi, creativi, dar pragmatici, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei, care consideră că online-ul nu poate fi o soluţie pe termen lung, ci ar trebui privit ca o alternativă pe termen scurt, ”altfel s-ar pierde mult din specificul artelor spectacolului”.

Din 2016 până la finalul anului 2019, instituţia noastră a reuşit ca prin toate activităţile pe care le-a realizat să câştige publicul ieşean şi să apropie copiii şi tinerii de teatru, muzică, film, arte vizuale, de cultură şi artă, în general. 2020 a fost anul în care instituţia noastră a împlinit 100 de ani de la inaugurare, prin urmare, încă din 2019 aveam planificate proiecte speciale, premiere, evenimente aniversare, acţiuni cultural-artistice şi educaţionale inedite, turnee în străinătate pentru diaspora românească, parteneriate la nivel internaţional, pe care ne doream să le fructificăm prin proiecte de anvergură şi, bineînţeles, o serie de investiţii de amploare în ceea ce priveşte patrimoniul pe care Ateneul ieşean îl administrează. Nu concepeam ca magnitudinea evenimentelor planificate să fie clintite de ceva sau de cineva, întrucât suntem o echipă luptătoare pentru care ‘nimic nu este imposibil’. Ei bine, pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2 ne-a arătat cât suntem de vremelnici de fapt, motiv pentru care a trebuit să găsim în noi resursele pentru a fi puternici, inventivi, creativi, dar pragmatici, totodată, în deciziile strategice pe care a trebuit să le luăm într-un timp foarte scurt”, a spus managerul Ateneului Naţional din Iaşi.

Potrivit acestuia, în 2020, Ateneul ieşean a fost afectat atât financiar, cât şi administrativ, dar impactul a fost foarte dur la nivel psihologic, pentru fiecare dintre membrii echipei.

Am făcut, însă, o celulă de criză şi ne-am repliat repede, zicem noi. Având un respect şi o preţuire enormă pentru resursele umane pe care le avem zi de zi în Ateneu, ne-am organizat astfel încât toţi să fie implicaţi în proiecte care puteau fi realizate (conform prevederilor existente privind organizarea evenimentelor cu şi pentru public), în online, outdoor sau în interior. În 2020 am reuşit, astfel, să oferim publicului premiere de teatru atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, concerte de muzică, festivaluri de anvergură (printre care amintim Serile Filmului Românesc – ediţia a XI-a), proiecte inedite, am inaugurat noi spaţii expoziţionale şi le-am promovat pe cele existente deja, am fost singura instituţie din Iaşi care a fost deschisă publicului în cadrul proiectului naţional Noaptea Muzeelor 2020, respectând toate prevederile legale existente. În concluzie, a fost un an interesant, încheiat cu bine, cu rezultate nesperat de frumoase, chiar şi în condiţiile grele cu care ne-am confruntat”, a afirmat Andrei Apreotesei.

De creativitate şi inventivitate a trebuit să dea dovadă şi echipa media a Ateneului Naţional din Iaşi, pentru a putea promova toate evenimentele programate şi pentru a păstra imaginea instituţiei vie în memoria comunităţii, ne-a dezvăluit acesta.

Acele manifestări care au putut fi realizate au fost o gură de oxigen, au ţinut publicul aproape şi ne-au redat nouă, celor care ne desfăşurăm activitatea în această instituţie, credinţa că putem depăşi aceste vremuri – a mărturisit directorul Ateneului ieşean.

Nu a fost atât de dificil, pe cât a fost să închidem complet activitatea instituţiei. Ne-am adaptat la tot ceea ce au impus organele abilitate în acest sens, bucurându-ne că putem să ne îndeplinim misiunea şi să ne atingem scopul de instituţie publică de cultură. Incertitudinea şi stresul cauzate de impredictibilitatea evoluţiei pandemiei ne-au afectat într-o mare măsură, pentru că toate evenimentele, fie ele de teatru, muzică sau cinema, necesită un timp minim pentru a fi pregătite şi oferite publicului. Toate durează, pentru că şi calitatea produselor culturale oferite ne dorim să fie la cele mai înalte standarde. Cu toate acestea, acele manifestări care au putut fi realizate au fost o gură de oxigen, au ţinut publicul aproape şi ne-au redat nouă, celor care ne desfăşurăm activitatea în această instituţie, credinţa că putem depăşi aceste vremuri. La finalul anului 2020 am primit cu mult entuziasm vestea că putem deschide din ianuarie 2021, chiar dacă la capacitate de 30%, astfel încât lucrăm cu toată dedicarea pentru a pregăti reîntâlnirea cu publicul ieşean”, a subliniat el.

Interesant este că, ne dezvăluie el, cel mai greu moment din 2020 a avut loc în aceeaşi perioadă cu cele emoţionante. Probabil, cumva, pentru a contrabalansa cu momentul de încercare şi pentru a „îndulci” o realitate pe care cu greutate am acceptat-o, continuă managerul Ateneului.

Pentru 2021, artiştii Ateneului Naţional din Iaşi nu îşi doresc prea mult, conform Agerpres. Doar să li se permită să funcţioneze fie cu 50% sau 30% din capacitatea Sălii Mari de Spectacole ”Radu Beligan”, dacă cu 100% nu va fi posibil.

 

Recomandări

Lucrurile pe care oamenii nu le-au învățat nici după un an de COVID. Medic: „Se relaxează, cred că pandemia ar putea trece de la sine”

Una dintre cauzele care fac posibilă răspândirea COVID-19 este lipsa de atenție. Când sunt relaxate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *