miercuri , 5 august 2020 1:25 am
Iasi booked.net
-1°C

Sistemul de Sănătate, în pragul colapsului: România, campioana UE la categorii exceptate de la plata contribuțiilor

Sistemul de Sănătate din România riscă să intre în colaps din pricina  faptului că țara noastră este  campioana UE  la  categorii exceptate de la plata contribuțiilor, respectiv 19. Asta în timp  ce, Germania, de exemplu, are doar două categorii de cetățeni nu plătesc.

În România sunt aproximativ 17 milioane de persoane asigurate, peste 10 milioane au asigurări de sănătate, dar nu plătesc, pentru că așa au decis guvernele de a lungul anilor, iar ceilalți sunt angajații care plătesc. Asta înseamnă că fiecare om care muncește în România plătește, în medie, asigurări de sănătate atât pentru el, cât și pentru  alte două persoane care nu plătesc nimic. Dezechilibrul este atât de mare încât viitorul sistemului de sănătate este incert.

Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS a declarat, potrivit  Digi 24: „Trebuie să regândim cumva sistemul de sănătate. Probabil trebuie regândite toate acele categorii exceptate de la plata contribuției, poate că nu chiar toate ar trebui să beneficieze de această excepție, astfel încât fondul să facă față nevoilor de sănătate care sunt în creștere.
Serviciile medicale din România acordate prin sistemul asigurărilor de sănătate sunt plătite din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Fondul este gestionat de CNAS și este constituit din contribuțiile românilor la sănătate. În România plătesc foarte puțini însă”.

Cei care plătesc sunt salariații, peste 5,3 milioane. Numărul celor care nu plătesc, dar au asigurări, a fluctuat de-a lungul anilor, în funcție de deciziile politice. În prezent sunt scutite de la plata asigurării de sănătate, dar beneficiază de ea peste 10.700 de mii de persoane. Jumătate sunt exceptate de la plată conform legii 95/2006, iar cealaltă jumătate în baza măsurilor fiscale luate între 2017 și 2019. Printre ele toți pensionarii și salariații din construcții. În plus, 4 milioane de români sunt neasigurați.

Asigurați CNAS în 2019:

Asigurați exceptați de la plata contribuției peste 10.700.000
Exceptați de la plata asigurărilor conform legii 95/2006  – 5.606.479:
Copii, elevi, studenți sub 26 de ani – 4.519.146
Co-asigurați – 660.605
Persecutați politic, deportați, veterani, revoluționari – 206.789
Persoane cu handicap – 145.448
Persoane incluse în programe naționale curative, fără venituri – 46.737
Femei însărcinate, lăuze fără venituri – 27.754

Exceptați de la plata CASS în urma măsurilor fiscale 2017-2019 – 5.156.284

Persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului – 157.224
Șomeri beneficiari de indemnizație – 51.586
Persoane cu pedepse privative de libertate – 12.702
Persoane beneficiare de ajutor social – 265.367
Personal monahal – 2.754
Pensionari – 4.453.531
Salariați din domeniul construcțiilor –  213.120
Salariați care plătesc – 5.328.775.

S-a ajuns la acest dezechilibru și pentru că în România populația este îmbătrânită și mulți tineri au plecat din țară. Persoanele neasigurate trăiesc adevărate tragedii. Multe dintre ele nu au asigurări pentru că patronii nu le –au făcut forme legale de muncă.

Pentru unii dintre ei salvarea vine de la fundații.

Nici ei nu beneficiază de tratamentele de care au nevoie pentru că spitalele își cheltuiesc mare parte din bugete pe salarii. În România, din 367 de spitale publice, 100 au cheltuieli cu salariile peste 80% din buget. Este si cazul Institutului Oncologic București.

Lidia Kajanto, managerul IOB: „În specialitatea noastră, oncologie, ne lovește cel mai mult. Sunt medicamente foarte scumpe și beneficiarii, din păcate, sunt cei care nu au plătit niciodată asigurările. Săptămâna trecută chiar am avut și avem o mare problemă că sunt foarte multe medicamente introduse pe listă și nu o să avem cu ce le susține. Nu avem bani”.

În rapoartele făcute publice la nivel european, România este codașă la tot ce înseamnă sănătate. Suntem țara cu cel mai mic nivel de contribuție. Tragic este că nici acești bani nu sunt cheltuiți cum trebuie. De multe ori aflăm că achizițiile din sănătate devin dosare penale pentru că se fură bani.

În aceste condiții, România cheltuiește 700 de euro pe an pentru sănătatea unui român, în timp ce Germania alocă 4300 de euro.

La noi cheltuielile totale pe sănătate se ridica la 14,4 miliarde de euro pe an. În Germania, ajung la 360 de miliarde de euro.

Politica de Sănătate din România este decisă de guverne, iar pentru schimbarea sistemului de sănătate din țara noastră este nevoie de o decizie politică corectă.

Recomandări

Vagoane încărcate cu tehnică militară au tranzitat Gara Pașcani

O garnitură feroviară cu o încărcătură neobișnuită a tranzitat aseară, Gara Pașcani. Este vorba de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *