joi , 9 decembrie 2021 5:23 pm
Iasi booked.net
-1°C

S-a semnat CONTRACTUL pentru deszăpezirea drumurilor JUDEȚENE

Consiliul Județean Iași, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, a încheiat contractul subsecvent de servicii privind activitatea de deszăpezire pe drumurile județene, pentru perioada 01 noiembrie 2021 – 15 martie 2022, cu Asocierea S.C. EKY ROUTE SRL – S.C. ENVIRO CONSTRUCT SRL Iași, în calitate de prestator. Preţul total convenit pentru îndeplinirea contractului subsecvent de deszăpezire este de 8.475.312 lei, cu TVA.

Contractul subsecvent a fost încheiat în baza contractului cadru privind activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pentru perioada 2020-2022.

Activitatea de deszăpezire pe drumurile administrate de Consiliul Județean va fi realizată cu 18  camioane cu lamă și răspânditor, trei autogredere, trei autoutilaje speciale cu turbofreză și opt încărcatoare frontale. În cazul în care condițiile meteorologice vor impune,  numărul de utilaje va putea fi suplimentat cu patru camioane cu lamă și răspânditor, șapte autogredere, trei autoutilaje speciale cu turbofreză, trei autoutilaje dotate cu perie mecanică și o automacara.

Utilajele vor acționa din trei baze principale de deszăpezire aflate în Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani, două baze secundare la Grajduri şi Cotnari şi trei puncte de sprijin la Vlădeni, Ţibăneşti şi Răducăneni.

Recomandări

Microbuze noi pentru două ȘCOLI speciale din subordinea CJ IAȘI

Școala Gimnazială Specială Pașcani și Școala Specială Profesională “Trinitas” din Tg. Frumos au fost dotate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *