Romeo VATRĂ, director pe 4 ani la Aeroportul IAȘI! A dat concurs

Date:

Este vorba despre Romeo Vatră, desemnat în funcția de conducere în urma concursului organizat zilele trecute.

Romeo Vatră a preluat interimatul la Aeroportul Iași în luna septembrie a anului trecut.
De asemenea, au fost desemnați și ceilalți trei directori ai Regiei: dl Vasile Stoicea – Director Operațiuni Aeroportuare, dna Nicoleta Alexandrescu – Director Economic și dl Cosmin Pricop – Director Tehnic.

„Dezvoltare continuă, performanță, excelență sunt principalele obiective pe care mi le-am propus în acest mandat de 4 ani, funcție care mă onorează și care înseamnă o adevărată provocare.

Îmi doresc ca împreună cu echipa IASI Airport să construim un aeroport complet nou și să gândim strategii de dezvoltare pentru următorii 10 – 20 de ani. Având alături o echipă unită, cu oameni implicați, energici și motivați, vom reuși să punem pe picioare cel mai mare proiect de dezvoltare și modernizare din istoria aeroportului și vom merge înainte cu planuri și mai îndrăznețe.

Chiar dacă urmează o perioadă extrem de solicitantă pentru toți, am încredere că vom obține rezultate cu care să ne putem mândri. Totodată, îi felicit pe noii directori, le doresc mult succes și sunt convins că împreună vom face o echipă bună pentru aeroport”, a spus Directorul General Romeo Vatră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Piața Producătorilor LOCALI din Zona Metropolitană IAȘI (1 – 2 octombrie)

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI)...

Parlamentul a votat creșterea SALARIILOR primarilor și președinților de CJ

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, în calitate de...

Îi cunoașteți? Acești doi TINERI implicaţi într-un caz de tâlhărie sunt căutați de poliţiştii IEȘENI

Îi cunoașteți? Acești doi tineri implicaţi într-un caz de...

Pasajul SOCOLA urmează să intre în REABILITARE

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local...