vineri , 23 octombrie 2020 12:52 am
Iasi booked.net
-1°C

Propunere! Teste în aeroport pentru toți pasagerii, ca să se evite carantina

Toți pasagerii curselor aeriene internaționale ar putea fi testați pe aeroporturi de COVID, ca să evite carantina.

Transportatorii aerieni globali au cerut marţi testarea pentru Covid-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor care, în opinia lor, amplifică scăderea traficului, transmite Reuters.

Testele cu antigen, rapide şi ieftine, care pot fi administrate de personal non-medical, ar urma să fie disponibile în următoarele săptămâni şi ar trebui să fie distribuite potrivit unor standarde convenite la nivel global, afirmat şeful Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA), Alexandre de Juniac, într-un birefing de presă susţinut online.

”Nu vedem o altă soluţie care ar fi mai uşoară sau mai eficientă”, a spus Juniac.

Testele cu antigen sunt mai rapide dar mai puţin sensibile şi, din acest motiv, există o probabilitate mai mare ca unele cazuri pozitive să fie ratate, comparativ cu variantele PCR, dar diferenţa de acurateţe dintre cele două tipuri de teste a scăzut.

Recomandări

Banca Europeană finanțează aeroportul din Iași!

Un miliard este estimarea în lei a costului construirii infrastructurii de dincolo de pistă. Banii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *