luni , 19 aprilie 2021 4:01 pm
Iasi booked.net
-1°C

Prinţul Charles, mesaj de Paşte, special pentru români (VIDEO)

Prinţul de Wales a adresat, sâmbătă, un mesaj tuturor românilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în care îşi exprimă aprecierea pentru aceştia şi pentru „rolul indispensabil” pe care îl au în sistemul naţional de sănătate.

În mesajul transmis video, Prinţul Charles le mulţumeşte românilor şi îşi exprimă recunoştinţa pentru munca depusă de aceştia în timpul crizei provocate de coronavirus.

„Ştiu că mulţi români din Marea Britanie joacă un rol indispensabil în sistemul naţional de sănătate, în căminele de bătrâni şi în alte roluri cheie în această criză sanitară fără precedent. Le suntem profund recunoscători, şi nu am suficiente cuvinte pentru eforturile lor remarcabile care sunt apreciate de noi toţi.

În ceea ce mă priveşte, abia aştept ca la un moment dat, în viitor, să revin în România, o ţară care are un loc atât de special în inima mea, dar şi să mă întâlnesc din nou cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie. Până atunci, nu pot decât să vă doresc Paşte Fericit şi să vă spun că sunteţi în gândurile şi rugăciunile mele”, a declarat Prinţul de Wales.

Mesajul a fost înregistrat vineri la Birkhall, reşedinţa sa din Scoţia, potrivit Clarence House, citată de Agerpres.

Recomandări

Au apărut prețurile pentru Dacia Spring. Cât va costa modelul electric în România

Dacia ar trebui să anunţe în perioada următoare preţurile primului model electric, Spring, dar în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *