vineri , 14 august 2020 8:01 am
Iasi booked.net
-1°C

Presiuni ale primarului Niţă asupra Liceului din Miroslava pentru cedarea unei părţi din patrimoniu

Un comunicat transmis de USLIP Iaşi arată presiunile la care Liceul din Miroslava este supus pentru cedarea unei părţi din patrimoniu. Presiunile vin din partea primarului Vasile Niţă şi a Consiliului Local Miroslava.

Prezentăm, în continuarea, comunicatul transmis de Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi:

„CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA EXERCITĂ PRESIUNI INIMAGINABILE ASUPRA LICEULUI DIN LOCALITATE PENTRU CEDAREA UNEI PĂRŢI DIN PATRIMONIU

În ciuda adreselor înaintate de către MEC şi a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi prin care se atrage atenţia asupra faptului că unitatea de învăţământ are titlu de proprietate pe 50 hectare de teren intravilan, ce nu poate fi anulat prin dispoziţii de Consiliul Local, Primăria Miroslava solicită printr-o manieră abuzivă cedarea proprietăţii.

Dorim să atragem atenţia domnului Primar Vasile Niţă că suntem în posesia unor adrese din partea instituţiei pe care o conduce şi care încalcă flagrant legile în vigoare. Dreptul de proprietate este consacrat de Constituţia României la articolul 44, alin. 2 proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular.

Prin urmare, solicităm o monitorizare a cazului de la Liceul Mihail Kogălniceanu din Miroslava de către Prefectura Iaşi – instituţie cu atribuţii în acest sens.

USLIP IAŞI va monitoriza cu foarte multă atenţie ceea ce se întâmplă din acest punct de vedere în localitate şi dacă va fi cazul vom face adrese şi la instituţiile competente în ceea ce vizează răspunderea inclusiv penală.

Recomandări

Autobuzele care fac legătura între Primăria Miroslava și Podu Roș vor circula pe un alt traseu

CTP Iași anunță că în perioada 13 august – 14 august 2020, în intervalul orar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *