miercuri , 3 martie 2021 11:04 pm
Iasi booked.net
-1°C

Premii pentru echipa Universităţii Tehnice, la Concursul naţional de matematică pentru studenţi „Traian Lalescu”

Studenţii Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi (TUIASI) s-au întors cu cinci premii de la ediţia de anul acesta a Concursului naţional de matematică pentru studenţi „Traian Lalescu”.

Directorul Departamentului de Matematică şi Informatică a TUIASI, lect. univ. dr. Marcel Roman, a declarat că la competiţie au luat parte 83 de studenţi, de la 13 universităţi din cele mai importante centre universitare din România unde se studiază matematica, scrie agerpres.ro.

În timpul competiţiei, la anul al II-lea, profil electric, Robert Brutaru – de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, a luat locul I, Andrei Ciobănaşu – de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI) s-a clasat pe locul al II-lea, iar Ştefania Georgiana Puiu şi Iulian Nicu Tătaru – ambii de la ETTI, au luat fiecare câte o menţiune.

Echipa TUIASI a luat un premiu şi la categoria anul I, profil electric, prin Vlad Corduneanu, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, care a luat o menţiune.

„Competiţia este olimpiadă naţională pentru studenţi. Concursul este cu cea mai îndelungată tradiţie dintre toate concursurile studenţeşti. În fiecare an, întruneşte cei mai buni studenţeşti din ţară. Competiţia este foarte ascuţită, implică foarte multe emoţii. Anul acesta, am reuşit să dominăm competiţia pentru studenţii din anul doi de studii. În spatele acestor performanţe este o muncă asiduă. Studenţii s-au antrenat la Centrul de Pregătire de Performanţă în Matematică al TUIASI”, a declarat Marcel Roman.

Recomandări

Atenție la „premiile” irezistibile anunțate prin mesaje, de sărbători! Hackerii folosesc numele unor firme cunoscute

Mulți români au devenit zilele acestea ținta unui atac cibernetic. Oamenii primesc pe telefon sau calculator un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *