luni , 9 decembrie 2019 4:58 pm
Iasi booked.net
-1°C

Post de administrator financiar la UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi scoate la concurs un post de administrator financiar cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, pentru Biroul Alumni şi inserţie pe piaţa muncii din cadrul Serviciului pentru studenţi, orientare în carieră, inserţie profesională şi alumni.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe data de 13 septembrie, de la ora 12.00, la Rectoratul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, rezultatele urmând să fie comunicate la o zi lucrătoare după finalizarea probei.

Eventualele contestaţii pot fi depuse a doua zi după afişarea rezultatelor, următoarea zi urmând să fie făcute publice rezultatele finale. În ceea ce priveşte modul de desfăşurare a concursului, candidaţii pentru postul de administrator financiar vor fi testaţi în ceea ce priveşte abilităţile şi aptitudinile practice necesare ocupării funcţiei, dar vor susţine şi un interviu în faţa comisiei formate din prof. univ. dr. ing. Mihaela Onofrei, preşedintele comisiei, alturi de lect. univ. dr. Ioan Bogdan Robu, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, dr. Diana Cătălina Chihaia, şef serviciu, şi Ioana Vasiliu, de la Serviciu Personal şi Dezvoltare Profesională.

Eventualele contestaţii vor fi ana­lizate de prof. univ. dr. Corneliu Iaţu, conf. univ. dr. Silviu Tiţă, şeful de birou Şerban Lucian Vornicu şi Ioana Vasiliu. Candidaţii care vor să participe la concurs trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe. Astfel, aceştia trebuie să fie absolvenţi de studii universitare, dar şi de studii postuniversitare în domenii precum Ştiinţe Economice, Psihologie, Ştiinţe comportamentale, Ştiinţe ale educaţiei, Sociologie sau Geografie. De asemenea, trebuie să aibă cunoştinţe de lucru în baze de date, analiză şi prelucrare statistică, dar şi cunoştinţe de operare pe calculator şi de utilizare a unor programe electronice specifice postului. Lista cu biografia necesară pentru proba scrisă a concursului poate fi consultată pe site-ul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, dar şi lista cu actele necesare dosarului de înscriere.

Recomandări

Ambasadorul Germaniei și reputatul istoric Anneli Ute GABANYI conferențiază vineri la UAIC marcând 30 de ani de la prăbușirea comunismului

Vineri, 6 decembrie 2019, la ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *