vineri , 30 iulie 2021 4:48 pm
Iasi booked.net
-1°C

Polițiștii au instrumentat trei dosare penale pentru furt de energie electrică

Polițiștii gălățeni au organizat și desfășurat, în colaborare cu reprezentanți ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de curent în localitatea Podoleni, în cadrul căreia au instrumentat trei dosare penale.

La acțiune au participat polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Poliție Rutieră, Serviciului Criminalistic și Secției 3 Poliție Rurală Liești. Cu ocazia activităților desfășurate în localitatea Podoleni, din județul Galați, au fost legitimate peste 50 de persoane și verificate 30 de locuințe.

În urma acestor verificări, polițiștii au întocmit trei dosare penale, fiind constatată comiterea a șase fapte de furt de energie electrică și de executare sau folosire de instalații electrice, în scopul racordării directe la rețea. Astfel, la trei dintre domiciliile controlate au fost identificate instalații electrice artizanale, respectiv derivații înaintea grupului de măsura, energia electrică consumată nefiind contorizată.

Recomandări

Percheziții într-un dosar de înșelăciune și uz de fals. Trei persoane urmează a fi conduse la cercetări

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *