Petrişor Sebastian G., de 14 ani, a fost găsit mort în comuna Hoceni, după ce fusese dat dispărut acum 6 zile. Băiatul a dispărut din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, iar apropiaţii săi nu aveau nici cea mai vagă idee unde ar putea fi.
Poliţiştii informau că un copil de 14 ani a dispărut de acasă, din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, iar familia a cerut ajutorul Poliției.
Băiatul, spun apropiații, a plecat voluntar de la domiciliu, dar nu s-a mai întors și nimeni dintre apropiați nu bănuie unde ar putea fi.
La data de 25 februarie a.c., poliștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Huși, au fost sesizați cu privire la faptul că, Gaiță Petrișor S., în vârstă de 14 de ani, din satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu în data de 23 februarie a.c. și nu a mai revenit.
La data dispariției, minorul purta un hanorac de culoare neagră și pantaloni de culoare albastră. Era încălțat cu o pereche pantofi sport roșii.
Poliţiştii anunţaseră, la momentul dispariţiei, că desfăşoară „activităţi specifice”, pentru găsirea acestuia.


