joi , 28 ianuarie 2021 10:09 am
Iasi booked.net
-1°C

Pe unde va trece traseul Lețcani – Cicoarei – Dacia ca alternativă la drumul european E58

Singurul proiect de infrastructură inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în relație strictă cu municipiul Iași vizează crearea unei legături rutiere noi, ca alternativă la drumul european E58, pentru intrarea în municipiul Iași. Proiectul pare apărut „peste noapte”, cel puțin o parte din el, dar despre acest drum s-a mai discutat în trecut, fiind unul dintre traseele luate în considerare ca parte din centura Iașului.

Noutatea vizează traseul Lețcani Vest – Uricani: rută care ar putea fi construită în paralel cu râul Bahlui, să continue pe drumul central din parcul industrial Miroslava – ulterior, drumul se suprapune cu centura „grea” până la rondul Uricani. Din acest punct, trebuie construită varianta de trafic ușor până în Cicoarei – Dacia (traseu aflat acum în licitație de proiectare) și, mai departe, pe străzile existente (Cicoarei, Berindei) de legătură cu Nicolina. Acest traseu este una dintre variantele luate în calcul de către autorități, potrivit stireadeiasi.ro.

Pe porțiunea Lețcani Vest – Uricani (intersecția cu centura) nu există studiu sau proiect tehnic, în timp ce porțiunea Uricani – Cicoarei este în fază de licitație de proiectare. În PNRR, traseul Lețcani Vest – Uricani – Cicoarei are o lungime de aproape 15 km, iar valoarea estimată a lucrărilor ajunge la 88 milioane euro.

Traseul care apare în PNRR se suprapune cu varianta de trafic ușor a Iașului pe traseul Uricani – Dacia. Acest traseu nu avea finanțare pe alt program, astfel fiind explicată introducerea în PNRR.

Recomandări

Deschiderea Spitalului de la Leţcani se amână

Spitalul Mobil de la Lețcani nu se redeschide joi, 21 ianuarie, a informat managerul interimar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *