duminică , 28 noiembrie 2021 11:29 pm
Iasi booked.net
-1°C

O tânără din Iași, ajunsă în pragul disperării a sunat la 112 și a anunțat că vrea să se sinucidă

O tânără a sunat la 112 disperată și le-a spus medicilor că dacă nu ajunge cineva să o salveze, se va sinucide. A amenințat că se aruncă de la geam.

Când au ajuns medicii, le-a povestit adevărul. Tot ieri, o altă tânără a băut 20 de pastile, imediat după ce a născut. Voia să scape de greutăți.

O tânără în vârstă de 20 de ani a sunat la 112 să urle disperată după ajutor. Aceasta a spus cadrelor medicale că intenționează să se sinucidă, dacă nu primește de urgență ajutor. Un echipaj al Smurd s-a deplasat la locul în care se afla tânăra. Aceasta a povestit medicilor că în ultimele două săptămâni a întrerupt tratamentul medicamentos antidepresiv pe care îl ținea de la vârsta de 14 ani. Aceasta a mai spus medicilor că s-a închis în casă și ar fi căutat soluții pentru a-și lua viața. Când a conștientizat cât de departe se poate ajunge în urma acestor gânduri negre, tânăra a cerut ajutor, relatează publicația bzi.ro.

Domiciliată în Suceava, tânăra de 20 de ani este studentă în Iași. Aceasta, după cum a povestit cadrelor medicale, ar fi fost diagnosticată cu depresie, la vârsta adolescenței, la 14 ani. De atunci, a stat sub atenta supraveghere a medicilor. În urmă cu două săptămâni, aceasta a întrerupt brusc tratamentul medicamentos, moment în care gândurile de suicid au început să apară. A decis că nu vrea să împartă cu nimeni durerea ei, așa că s-a închis în casă. Când a conștientizat că este la un pas de a se arunca de la geam, a sunat la numărul unic de urgențe 112, pentru a cere ajutor.

Recomandări

Transportată la IAȘI cu elicopterul, după ce și-a dat FOC

O femeie în vârstă de 70 de ani din comuna argeşeană Lereşti a fost transportată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *