O femeie a murit pe loc după ce o remorcă plină cu cartofi s-a răsturnat peste ea. Alte două persoane au fost grav rănite

0
266

O femeie în vârstă de 42 de ani a murit pe loc, iar două persoane, dintre care o minoră de 14 ani, au fost rănite, după ce o remorcă plină cu cartofi s-a răsturnat peste ele. Accidentul s-a produs în Sibiu, în timp ce un tractor tracta trei remorci pline cu cartofi.

Potrivit poliţiştilor din Sibiu, un eveniment rutier s-a produs pe câmp, în zona localităţii Mândra. ”Din primele cercetări, un tractor tracta trei remorci încărcate cu cartofi, iar în una din ele se aflau trei persoane. Pe fondul unor defecţiuni, o remorcă s-a răsturnat. O persoana a decedat şi alte două sunt rănite.”, a transmis IPJ Sibiu.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, dar şi ale Serviciului deAmbulanţă. De la faţa locului a fost preluată o femeie de 21 de ani, în stare critică, cu pneumotorax, dar şi o minoră de 14 ani, cu traumatism al unui membru inferior. Bărbatul care conducea tractorul a suferit un traumatism al unui membru superior, dar nu a fost necesară transportarea sa la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.