joi , 24 iunie 2021 3:18 pm
Iasi booked.net
-1°C

„Nu s-au mai putut împrumuta”: guvernele PSD, gaură de 2 miliarde de euro din rezerva de valută a României

Pentru că nu mai avea absolut nimeni încredere în ei, guvernanţii PSD-ALDE au apelat la banii puşi deoparte pentru zile negre, a tras un semnal de alarmă Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Cioloş.

Pentru că nu a reuşit să se mai împrumute de pe piaţa externă, Guvernul Dăncilă a băgat mâna adânc în rezerva valutară a trezoreriei, bani puşi deoparte pentru zile negre, a transmis, pe site-ul său, partidul Mişcarea România Împreună condus de Dacian Cioloş.

„Nu s-au mai putut împrumuta. Pentru că nu mai avea absolut nimeni încredere în ei, au apelat la banii puşi deoparte pentru zile negre. Se pare că au venit zilele negre. La fel s-a întâmplat şi începând cu august 2018, când nu a mai fost nimeni dispus să finanţeze”, a afirmat Anca Dragu.

„Se pare că se goleşte „puşculiţa” Guvernului PSD-ALDE, aşa cum se risipeşte şi încrederea pieţelor financiare în Guvern… Nu e de mirare că se rambursează foarte greu şi crescătorii de porci afectaţi de pesta porcină africană”, a declarat la rândul său Dacian Cioloş, pe pagina sa de Facebook.

Rezerva financiară în valută a Ministerului Finanţelor a scăzut semnificativ în prima parte a anului, ajungând, în prezent, să aibă cu 2 miliarde de euro sub nivelul optim, potrivit calculelor Profit.ro pe baza informaţiilor dintr-un document al Ministerului Finanţelor.

„Sursele necesare refinanţării datoriei publice guvernamentale s-au asigurat de pe pieţele pe care s-au emis aceste datorii şi din rezerva financiară în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului, care, la sfârşitul lunii iunie 2018, acoperea 2,6 luni din necesarul brut de finanţare”, se arată în documentul Ministerului Finanţelor. Asta, deşi obiectivul Finanţelor este menţinerea la aproximativ 4 luni.

Rezerva financiară în valută la dispoziţia MFP acoperea, la sfârşitul anului 2017, 3,8 luni din necesarul brut de finanţare, iar la mijlocul anului trecut, rezerva acoperea 5,1 luni din necesarul brut de finanţare.

În urma calculelor realizate de Profit.ro, „obiectivul de 4 luni reprezintă 24,7 miliarde de lei (5,33 miliarde de euro la cursul actual) în acest an, iar nivelul de 2,6 luni reprezintă 16,03 miliarde de lei (3,46 miliarde de euro la cursul actual). Rezultă un minus, calculat în lei, de circa 8,7 miliarde de lei (1,87 miliarde de euro la cursul actual)”.

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

INVESTIȚIE PERFORMANTĂ LA CARESPA CONSTRUCT S.R.L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *