Nu mai sunt locuri libere la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. În aceeași situație se află și Spitalul CFR.
„Astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase nu mai exista niciun loc liber la Compartimentul de Terapie Intensiva, toate cele noua paturi fiind ocupate. De asemenea, la saloanele de confirmați nu mai este niciun loc liber. Facem un apel la populație sa respecte regulile de distanțare sociala și protecție sanitară. Sa poarte mască și sa se spele pe maini ori de câte ori este nevoie cu apa și săpun”, a declarat pentru ZiaruldeIASI, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
Și Mihai Glod, managerul Spitalului CFR, a anunțat ca în acest moment nu mai exista nici un pat liber pentru cei infectați cu noul coronavirus. Singurul spital care mai dispune de 10 locuri este Spitalul de Pneumoftiziologie.