Primarul Mihai Chirica a explicat într-o conferință de presă că un proiect propus în acest sens este „Excelență pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual”, care ar putea deveni Hotărâre de Consiliu Local în urma ședinței de astăzi, 20 decembrie.
Prin acesta, Municipiul Iași își propune să promoveze conceptul de Școală Profesională în Sistem Dual – Școală de Excelență, să integreze indicatorii de performanță cu necesitățile locale, să elaboreze hărți cu privire la nevoie de muncitori calificați, să promoveze și să sprijine identificarea și selectarea elevilor și a partenerilor de practică (operatori economici), să promoveze introducerea de calificări noi (solicitate de operatorii economici, în concordanță cu proiectele lor de dezvoltare), să contribuie la construirea unui curriculum adaptate nevoilor actuale de formare, să contribuie la elaborarea standardelor de acreditare pe cele două componente – resursă umană (specialiști) și logistică (bază material adecvată), atât la nivelul instituțiilor de învățământ, cât și la nivelul partenerilor de practică acreditați, să ofere sprijin pentru înființarea de centre public – private pentru formarea și perfecționarea profesorilor/maiștrilor/instructorilor/tutorilor de practică pe domenii, să realizeze studii de măsurare a gradului de satisfacție profesională, să elaboreze baze de date privitoare la formarea resursei umane și să o gestioneze în vederea atragerii de noi investiții directe și să realizeze o bază de date cu traseul profesional al absolvenților.
Printre avantajele implementării proiectului se numără cristalizarea ofertei educaționale prin Școala Profesională în Sistem Dual adresată, în special, companiilor din Municipiul Iași, oferirea de sprijin real pentru firmele mici și mijlocii din Județul Iași care nu-și permit, în stadiul actual de dezvoltare, să formeze forță de muncă specializată, precum și inițierea de investiții în retehnologizarea și dotarea laboratoarelor și a atelierelor de practică.


