Ministrul educației va solicita prelungirea suspendării cursurilor

Date:

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro, că va solicita cu siguranță să se prelungească suspendarea cursurilor dincolo de data de 23 martie, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va decreta de luni starea de urgență în România.

Cu siguranță voi solicita să se prelungească suspendarea cursurilor, de fapt eu am susținut în comitetul de urgență în mod special să se precizeze în hotărâre posibilitatea de prelungire, pentru că nu știam evoluția și era mai bine să fim acoperiți. La momentul de față susțin prelungirea pentru că astfel îi protejăm pe copii.”, a declarat Monica Anisie.

Întrebată pentru cât timp ar putea fi suspendate cursurile, Monica Anisie a spus că „depinde și cât evoluează lucrurile de la o zi la alta. Decizia va fi luată la momentul discuției în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.”, a precizat ministrul educației.

Premierul Ludovic Orban a anunțat la 9 martie decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitar în perioada 11 martie – 22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire.

Ulterior, și instituțiile de învățământ superior au anunțat măsuri similare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

280 de amenzi și 22 de permise de conducere reținute duminică de polițiștii ieșeni

Poliţiştii ieşeni au intervenit duminică la peste 100 de...

Turcia cere ajutorul NATO după cutremure: cel puțin 1.300 de oameni au murit

Turcia a cerut oficial luni ajutorul NATO după cutremurele...

Proiectul de reabilitare a Spitalului de Pediatrie, realizat în proporție de peste 96%

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a efectuat, astăzi,...

Avertizare ANM: un val de frig va cuprinde România în următoarele zile

Interval de valabilitate: 5 - 10 februarie Fenomene vizate: val...