marți , 7 decembrie 2021 9:15 am
Iasi booked.net
-1°C

Măsurile impuse de legea carantinei și izolării, în vigoare de astăzi

Legea privind carantina intră de astăzi în vigoare, după ce sâmbătă a fost promulgată de Klaus Ioannis şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ permite carantinarea şi izolarea persoanelor bolnave, dar şi alte măsuri necesare pentru a limita răspândirea virusului.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, 18 iulie, decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (PL-x 418/07.07.2020), informează pe larg observatornews.ro.

În aceeași si, actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 634.

Legea carantinei, a cărei formă finală a fost decisă de Senat, prevede că personalul medical poate fi detaşat fără concurs şi beneficiază de o plată suplimentară de 50% din salariu, plus o diurnă de 2%.

Persoanele bolnave sau purtătoare ale „agentului înalt patogen”, dar care nu prezintă simptome, pot fi zolate pentru maxim 48 de ore, însă medicul poate recomanda prelungirea măsurii.

A fost eliminată complet din lege „carantina bunurilor”, însă au fost introduse reglementări în situaţia posibilei infectări a minorilor.

– Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome suggestive.

– Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

– Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

Recomandări

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională: „Nu vom reuși să stopăm această criză sanitară fără solidaritate și unitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Palatul Cotroceni, că „ziua de 1 Decembrie este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *