sâmbătă , 24 august 2019 8:58 am
Iasi booked.net
-1°C

Inimi unite de 50 de ani, sărbătorite astăzi, la Iași, de Ziua Familiei (VIDEO)

La Iași s-au sărbătorit astăzi iubirea, încrederea, respectul, toleranța și înțelepciunea în cuplu. 55 de familii care au împlinit 50 de ani de la marele DA, au fost invitate într-un cadru festiv, la sărbătoarea de Ziua Familiei. 

Ei sunt oamenii care au învățat să tacă, în loc să reproșeze, să înțeleagă, în loc să critice, să repare, în loc să arunce, și să facă totul gândit pentru doi, pentru binele familiei. Cinste lor!

Cu ocazia acestei zile, municipalitatea a pregătit un program festiv, în care ei să fie răsfățați. Evenimentul a debutat cu un recital Aurel Niamțu și s-a încheiat cu un concert extraordinar Fuego.

Edilul local, Mihai Chirica a fost cel care i-a premiat pe sărbătoriți! “Mă simt bine aici, cu dumneavoastră, ca la mine în casă, cu ai mei părinți, cu ai mei copii, cu toți cei care reprezintă familia mea. Este o zi binecuvântată pentru că familia este temelia societății, acolo se naște viitorul societății. 50 de ani de răbdare, cu bine și mai puțin bine, cu înțelegere și mai puțină înțelegere. Ce poate fi mai frumos decât să depănați 50 de ani împreună? Nu există nimic perfect în lume, în afară de Dumnezeu, dar faptul că omul se înțelege cu omul de lângă el, înseamnă că ne apropiem de ce a vrut Dumnezeu de la noi”, a spus primarul Mihai Chirica.

Fostul președinte al Consiliului Județean, Lucian Flaișer a fost premiat de către primarul Chirica, care a declarat că îl stimează și respectă, și care a promis că-i va duce distincția acasă.

În urma unei tombole organizate în cadrul evenimentului, trei cupluri norocoase au primit câte un set de verighete de la Coriolan Aur și Smarald – sponsorul evenimentul. Câștigătorii sunt: Roșu Dumitru și Ortanța/Boțoiu Dorin Alexandru și Adriana/Strujan Iulian și Tatiana. VIDEO

 

 

Recomandări

Artista Ana Adam expune la Iași la finalul acestei luni

Borderline Art Space găzduiește pentru prima dată la Iași expoziția artistei timișorene Ana Adam, curatoriată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *