Premierul Viorica Dăncilă a marcat vineri încheierea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Dacă în ianuarie soseau la evenimentul de deschidere toţi liderii europeni, acum nu au mai fost invitaţi, fiind deja începută viitoarea preşedinţie rotativă, cea a Finlandei. Nici președintele Klaus Iohannis nu s-a numărat printre participanții la ceremoniile de la Ateneu.
Bilanțul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este unul impresionant, în opinia premierului, care a detaliat: 90 de dosare închise în primele trei luni de mandat, 84 de concluzii ale Consiliului Uniunii Europene adoptate, numeroase decizii unde România a obținut consensul. Toate, realizate în aproximativ 2500 de reuniuni.
Concluzia pe care a tras-o premierul este că România iese cu o poziție consolidată în UE după această primă președinție a Consiliului UE: „Am făcut dovada maturității României europene și am oferit rezultate peste așteptări, într-un context european complicat. Rezultatele obținute deschid oportunități noi pentru România. Avem acum o poziție consolidată la nivel european. Este unul dintre marile câștiguri ale României ca stat membru al Uniunii Europene”, a spus Viorica Dăncilă.