In luna februarie incepe vaccinarea ieșenilor de peste 65 ani

0
271

Anul 2021 a început cu o nouă tranșă de vaccin anti-COVID-19 distribuită treptat în unitățile medicale. Până luni, 4 ianuarie, au fost vaccinate 460 de cadre medicale, urmând ca pe parcursul săptămânii să se administreze vaccinul în restul de 22 de centre de vaccinare.

Centrul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a încheiat vaccinarea celor 260 de cadre înscrise pe listele de vaccinare la finalul anului trecut. Reprezentanții Direcție de Sănătate Publică (DSP) Iași spun că prima etapă se va încheia la sfârșitul lunii ianuarie, iar din februarie să înceapă a doua. Din această etapă fac parte persoanele din categoriile de risc, cu vârste de peste 65 de ani sau care suferă de afecțiuni cronice și angajații din instituțiile statului. Peste 330.000 de persoane din județul Iași se încadrează în această categorie, având vârsta menționată.

Medicii care fac parte din echipele din centrele de vaccinare anti-COVID-19 spun că circa 35 la sută dintre cadrele medicale își doresc să se vaccineze. Până în dimineața zilei de 4 ianuarie 2020, 470 de persoane din unitățile sanitare au fost vaccinate anti-COVID-19. Dintre acestea, 260 de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, iar alte 200 de la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost imunizate. Începând cu această săptămână se continuă cu vaccinarea în celelalte 22 de centre din unitățile medicale ieșene.

Un număr de 3.020 de doze împotriva noului tip de virus au fost distribuite în ziua de 3 ianuarie pentru vaccinare. Acestea vor fi administrate până pe data de 6 ianuarie, urmând să fie distribuită altă cantitate de vaccin anti-COVID-19. Menționăm că, în această primă etapă, intră personalul medical din cele 23 de centre de vaccinare din sistemul medical public și privat, stabilite anterior în județul Iași. De asemenea, vor fi imunizați și angajații care se ocupă cu activități critice.

La Spitaul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași s-au înscris pe liste pentru vaccinarea anti-COVID-19 220 de cadre medicale. Ieri, au fost imunizate 35 de cadre medicale, media pe oră fiind de 4-6 persoane vaccinate. Mulți dintre ei se răzgândesc cu privire la decizia de a se vaccina, motiv pentru care listele se modifică de la o zi la alta, potrivit stireadeiasi.ro.

Din diverse motive, unele cadre medicale care s-au înscris pentru vaccinarea împotriva COVID-19 renunță ulterior și, zilnic, medicii anunță alți colegi care se prezintă la centru în locul lor. În fiecare zi trebuie să se vaccineze un număr de persoane multiplu de 5. Asta pentru că un flacon conține 5 doze, iar odată dizolvat, în doar 6 ore trebuie să fie administrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.