Grecia angajează mai mult personal medical înaintea reluării sezonului turistic

Date:

Grecia a angajat mai mulți doctori și infirmieri la unitățile medicale din insulele din Marea Egee și Marea Ionică înaintea sezonului turistic, pentru a oferi noi garanții străinilor că pot face din nou concediul în siguranță acolo, relatează DPA.

Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare economice din Grecia, care speră că străinii vor veni din nou în vacanță în contextul în care restricțiile în privința coronavirusului vor fi relaxate începând de luni.

„Sănătatea oaspeților noștri este prioritatea noastră”, a declarat sâmbătă premierul Kyriakos Mitsotakis în fața presei la Santorini, după ce a vizitat un spital.

Cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Vassilis Kikilias, a anunțat că Grecia a trimis 687 de medici și infirmieri în insule, adăugând că sunt disponibile 450 de paturi la terapie intensivă în cazul în care turiștii se îmbolnăvesc.

Începând de luni, turiștii din Germania, Austria, Elveția și alte țări pot merge din nou în Grecia fără a mai trebui să intre în carantină. Autoritățile intenționează să facă verificări aleatorii pentru a vedea dacă există persoane infectate cu virusul.

Într-o primă fază, vor exista numai zboruri spre Atena și Salonic, în timp ce aeroporturile regionale din restul țării urmează să se redeschidă la 1 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...