A plouat abundent aproape o oră, iar vântul a bătut în rafale. A căzut și grindină de dimensiuni medii fiind afectate în speciale culturile agricole.
În județul Botoșani cele mai mari probleme s-au înregistrat în comuna Dangeni unde au fost distruse acoperișurile de pe câteva case. Au fost smulși copaci, iar mai multe crengi au căzut pe rețeaua de distribuție electrică. De altfel, o familie cu 4 copii a rămas fără acoperiș în urma furtunii de astăzi cât și fără tencuiala de pe casă.
La fața locului s-au deplasat pompierii care au ajutat și la îndepărtarea resturilor de vegetație de pe stâlpii de înaltă tensiune.
La intrarea în comuna Ungheni un copac a căzut pe carosabil iar drumul a fost blocat.


