luni , 16 iulie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Franța are dovezi că regimul Assad a folosit arme chimice la Douma

Franţa are dovada că guvernul sirian a folosit arme chimice, săptămâna trecută, în oraşul controlat de rebeli Douma, lângă Damasc, a dat asigurări joi preşedintele francez Emmanuel Macron în timpul unui interviu televizat, relatează Agerpres.

 

           

„Avem dovada că săptămâna trecută au fost folosite arme chimice, cel puţin clor, şi că ele au fost folosite de regimul Bashar al-Assad”, a declarat şeful statului francez la postul de televiziune TF1.

Totodată, Emanuel Macron a afirmat că Franţa va lua decizii ‘la momentul oportun’, în coordonare cu Statele Unite, cu privire la eventuale represalii la presupusul atac chimic lansat de regimul sirian.

„Vom lua decizii la momentul oportun, atunci când vom considera că cel mai util şi cel mai eficient”, a declarat Macron.

Întrebat dacă instalaţiile de arme chimice din Siria ar putea fi ţinta unor eventuale lovituri aeriene, Macron a răspuns: „Atunci vom decide şi va trebui să verificăm toate informaţiile”.

Patruzeci şi trei de persoane au fost ucise în atacul de sâmbătă asupra oraşului sirian Douma, potrivit Căştilor Albe, organizaţie de salvatori-voluntari sirieni aflaţi în zona rebelă şi care a denunţat prima acest atac. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că cei 500 de pacienţi care au primit îngrijiri medicale după atac au prezentat simptome ale expunerii la substanţe chimice toxice, amintește Digi24.

Recomandări

Trump a dat cu bâta-n baltă la summitul G7: aliații SUA au încremenit când au văzut ce a făcut

SUA și aliații săi nu au reușit să ajungă la un acord pe tema comerțului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *