joi , 27 ianuarie 2022 7:50 pm
Iasi booked.net
-1°C

Fostul ministru Dan ȘOVA a fost condamnat la 4 ani de ÎNCHISOARE cu executare

Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost condamnat miercuri la patru ani de închisoare pentru corupție, în dosarul CET Govora. Decizia Curții de apel București nu este definitivă și poate fi contestată.

De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă a fost eliberat din penitenciar după şase luni, când pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă, amintește Agerpres.

Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare. Decizia nu e definitivă.

Recomandări

Filiala de la Iaşi a PSD susţine că ministru Transporturilor este Dan Şova, care se află în puşcărie

Într-un comunicat de presă referitor la autostrada Iaşi – Târgu Mureş, reprezentanţii PSD au scris …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *