vineri , 14 august 2020 10:58 pm
Iasi booked.net
-1°C

Festivalul mierii pentru copii, la Iași! Prima ediție a fost un succes (Foto/Video)

La Iași a debutat ieri prima ediție a Festivalului mierii pentru copii, eveniment organizat de Meli Feli, în colaborare cu Enduranch.

Au fost prezenți mai mulți producători locali, iar accesul a fost gratuit. Vremea a ținut cu organizatorii, astfel încât prima ediție a fost un succes. Cei mai încântați au fost copiii care s-au distrat și au învățat lucruri noi. În cadrul festivalului au fost organizate ateliere de nutriție și pictură.

Cei mici au avut ocazia să deguste mai multe tipuri de miere de albine, și au văzut cum arată un stup în realitate. Totodată ei au făcut poze și au asistat la un spectacol artistic cu muzică și dans, dar și cu povești despre harnicele albinuțe.

Printre obiectivele festivalului regăsim și aplecarea către educația apicolă. Astfel, cei prezenți au obținut informații atât despre avantajale meseriei de apicultor, cât și despre importanța consumului de miere pentru sănătate.

La ediția următoare vor fi și mai multe surprize! Organizatorii așteaptă cât mai mulți participanți, de toate vârstele!

Cu toții trebuie să conștientizăm beneficiile produselor apicole.

Recomandări

Senzori și aplicație pentru a găsi parcările libere din Iași

Senzorii prin care șoferii ieșeni vor găsi parcările libere din oraș vor fi montați în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *