Unul dintre ei a murit, iar celălalt este în stare foarte gravă. Două persoane au fost arestate și sunt acuzate de crimă.
Incendiul a avut loc în Illford, în estul Londrei, în zona unui parc, frecventată de oamenii străzii. De altfel, polițiștii britanici spun că victimele, cu vârstele de aproximativ 40 de ani, erau oameni fără adăpost.
Cei doi români locuiau într-un cort, care a fost incendiat pe 18 iunie, după ora 23.00. Unul dintre ei a murit, cu arsuri pe aproape 100% din suprafața corpului. Trupul zăcea în apropierea cortului incendiat. Omul a murit la câteva ore după incident.
Într-un comunicat al Poliției Metropolitane se afirmă că cea de-a doua victimă a reușit să iasă la stradă, cerând ajutor și de acolo a fost preluată de serviciile de urgență. Românul a fost spitalizat cu arsuri foarte grave la unitatea specială de arși a Spitalului Broomsfield și este în comă indusă, relatează observator.tv. Polițiștii londonezi au lansat un apel populației, pentru a ajuta la identificarea victimelor.