Cresc SALARIILE primarilor! Până la 17.250 de LEI pentru un primar de MUNICIPIU mare

Date:

Potrivit unui amendament depus de grupurile PSD și PNL din Camera Deputaților, doar aleșii locali și angajații din administrațiile locale vor beneficia de majorări.

Astfel vor avea salarii mai mari aleșii locali: primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene.

După majorări, primarul Capitalei, de exemplu, ar urma să primească cu 2.200 de lei brut mai mult.

Salariile primarilor din mariile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut, cele ale primarilor orașelor mari vor ajunge la 13.800 de lei (+1.300 de lei), iar edilii comunelor mari vor ajunge să câștige 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent.

În forma adoptată de Senat, legea prevedea majorarea salariilor tuturor demnitarilor, printre care președinte, miniștri, parlamentari, șefi ai unor instituții precum Academia Română, Consiliul Concurenței, AEP sau Curtea de Conturi.

După ce legea a trecut de Senat, cu votul parlamentarilor PSD, PNL, UDMR și AUR, liderii maghiari au anunțat că nu mai susțin decât majorările pentru aleșii locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Vremea, din nou la extreme! Ce se întâmplă cu temperaturile în zilele următoare

Temperaturile vor varia foarte mult în perioada următoare, au...

Un consilier județean ia de guler UE! Cătălin TIMOFCIUC: “Multiculturalismul a eșuat!”

Consilierul județean Cătălin Timofciuc a distribuit pe rețelele sociale...

Mobilizare impresionantă a ieșenilor în cadrul campaniei „Avem același sânge”

Peste 200 de persoane au răspuns apelului la solidaritate...