Un bărbat de 69 de ani din Vaslui a fost arestat preventiv pentru viol asupra unei minore.
Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au dispus, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 69 de ani, acuzat de viol în formă continuată, după ce ar fi abuzat o fată în vârstă de 14 ani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, fata ar fi plecat din Vaslui pe jos, fără să-şi anunţe familia, până la o mătuşă care locuieşte în Bârlad. După ce a străbătut aproximativ 15 kilometri, a fost abordată de bărbatul de 69 de ani, care i-a spus că este periculos ceea ce face şi care, profitând de naivitatea ei, i-a propus să-l însoţească la domiciliul său, unde să stea pe timp de noapte. Bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora pe tot parcursul nopţii, cea care a sesizat faptele fiind mătuşa fetei.
„În cauză se efectuează cercetări, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol sub formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a admis solicitarea.
Sursa: Agerpres